Meditație prin Hip Hop cu Chimie la Moszkva

afis-20141213-concert_chimie-meditatie_prin_hip-hop-moszkva_kavezo-oradea

Pe data de 13 decembrie, CHIMIE alias Mișu Foarfecă și BlackSheepSound au plăcerea să invite publicul orădean să intre într-o stare de visare printr-o sesiune de terapie  muzicală. Alături de artist vor mai evolua câțiva prieteni invitați precum Flou Rege, Adverss, Mihai Leca și DJ Klaus EB (GRAFFORMERS). Evenimentul va avea loc la Moszkva Kavezo (str. Moscovei nr. 8, Oradea) cu începere de la orele 20:00. Warm-up și afterparty asigurat de același DJ Klaus EB.

Intrare: 15 lei.

Pune o mână sus dacă faci parte din mișcare!

Muzică, dans și graffiti la festivalul Nymphea Dance 2014

afis-20141017-nymphea_dance_2014-preparty-moszkva_caffe-oradea

Festivalul Nymphea Dance, ajuns în 2014 la cea de-a XII-a ediție, se va desfășura pe parcursul a trei zile la Era Shopping Park din Oradea. Participanții de diferite vârste vor concura la competiții de hip-hop, breakin’ și dans de societate fiind jurizați de arbitri naționali și internaționali. „Ediția din acest an este dedicată memoriei lui Gabi Chevari (1966-2014), cel care a fost fondatorul festivalului Nymphea și amfitrionul și promotorul dansului în Oradea și România” – spune actualului coordonator al evenimentului, Anda Emanuela Ștefănuț.

Debutul Nymphea Dance 2014 va avea loc vineri, 17 octombrie, prin două workshop-uri de hip-hop coordonate de dansatorii internaționali SNU DEE și Fabio Mancini, iar concursul propriu-zis va începe tot vineri, de la orele 13:00, cu calificările la secțiunea hip-hop (1 vs. 1 și 2 vs. 2). Începând cu orele 22:00, iubitorii genului vor fi așteptați la Moszkva Caffe unde DJ Klaus EB (GRAFFORMERS) alături de DJ Franco (Sens Unic) și Saylas (Classick Music) le vor livra seturi de piese timeless de pe discuri de vinil, acompaniate de sesiuni rap și riff-uri de chitară electrică marca Tamás Paskuy.

Sâmbătă, KESHER 121 și M41 (GRAFFORMERS) își vor lăsa amprenta graffiti pe un panou, cot la cot cu SUCH (H2O).

Desfășurător complet festival Nymphea Dance 2014:

afis-20141017-nymphea_dance_2014-main_program-era_shopping_park-oradea

Arta urbană GRAFFORMERS în contextul TiMAF 2014

afis-20141010-timaf_2014-zorki-cluj-napoca

Iată că a trecut deja un an de la festivalul TiMAF 2013 Cluj-Napoca, ediție la care ETAL 180 a reprezentat echipa prin stilul său minimalist și totodată complex de a reda dualitatea literă-spațiu, plus lucrarea fotorealistă din cadrul competiției urbane din Piața Unirii.

Ediția TiMAF 2014 îi va surprinde de această dată pe membrii GRAFFORMERS axându-se pe prezentarea unui concept din partea locului… ceva “din românescul anilor ’80”. Curioșii vor avea însă parte de mai multe detalii live, sâmbătă și duminică, 11-12 octombrie 2014, la Podul Mărăști. Până atunci, KESHER 121 își va lăsa amprenta la Gară vineri, 10 octombrie 2014, pe unul din vagoanele puse la dispoziția TiMAF prin amabilitatea Regionalei CFR Călători Cluj. Seara va fi încheiată de DJ Klaus EB care va menține vibe-ul laturii urbane a festivalului prin party-ul anunțat la Zorki Cafe.

afis-20141010-timaf_2014_urban_cans-party-cluj-napoca

The Funktastic 4 @ Sala ASA Târgu Mureș

Ultima sâmbătă a lunii curente, adică ziua de 28 septembrie 2013, găzduiește evenimentul Get Down 4! B-Boy Jam la Targu Mureș. DJ Klaus EB (GRAFFORMERS) a dat curs invitației de participare la afterparty-ul evenimentului, unde va începe să selecționeze în special beat-uri old school și electro hip-hop din decada 1980 continuând apoi cu sound-uri ceva mai actuale. În aceeași seară, la platane vor mai fi: DJ Sauce (Facem Records), DJ Sega (Tupeu Crew), DJ Franco (NaCultura), DJ Dadu (Classified Prod).

Intrarea 10 lei, de la orele 23:00, la sala ASA Târgu Mureș, jud. Mureș.

The Funktastic 4, Records Cafe, Targu Mureș

GHETTO AUTUMN @ HolePub Street, Oradea

Afis eveniment Ghetto Autumn HolePub Street OradeaChiar dacă școala a început, vibe-ul vacanței de vară se resimte, iar dorul de party-uri cu muzica variata și care țin până dimineața încă îl mai avem…

Pentru seara de vineri, 20 septembrie 2013, HolePub Street din Oradea vă așteaptă cu un line-up inedit de hip-hop, nu-funk, ghetto funk, breakbeat, electro și drum&bass cu:

SKETCH (HalfOrganic)
KLAUS EB (Grafformers)
ANOBIUM PERTINAX (Bassline Business)

Intrare: 10 lei / 22:00h (+ 1 bere inclusă).

Graffiti la nivel universal în școli orădene cu statut european

Cu ocazia începerii noului an școlar, curtea liceului teoretic orădean “Aurel Lazăr” poartă amprenta personală a artiștilor orădeni din grupul GRAFFORMERS. Acțiunea în sine constituie o continuare a campaniei Grafformers de împrospătare a imaginii instituțiilor de învățământ locale și de conștientizare a spiritului artistic în rândul adolescenților. Campania de voluntariat a fost începută în 2009, prin intermediul curții Colegiului Național “Mihai Eminescu” și continuată în 2011, în curtea “Liceul de artă” din Oradea.

Pentru toamna lui 2013, grafferii ETAL 180 și KESHER 121 au reprezentat pe unul din pereții curții interioare ai liceului teoretic “Aurel Lazăr” desene în pur stil graffiti, diferite ca stil dar similare în esență cu ceea ce regăsim în alte țări europene și de peste ocean. Pentru a fi în ton cu spiritul școlar, alături de piesele lor reprezentative, artiștii s-au gândit să transpună și unele din personajele îndrăgite ale clasicelor desene animate din lumea unor coloși precum Tex Avery (Lupul Avery, Bugs Bunny), Robert McKimson (Taz) sau Walt Disney (Donald Rățoiul).

Membrii Grafformers speră ca rezultatul celor aproximativ 7 zile de lucru să reprezinte un “plus de culoare” atât pentru profesorii cât și pentru elevii acestei instituții de învățământ, cu atât mai mult cu cât lucrarea de față are dublă semnificație și pentru ei: împlinirea a 10 ani de la absolvirea liceului din partea lui Sebastian Bosescu (alias DJ Klaus EB, cel de-al treilea membru al grupului).

Mulțumiri merg către domnul director Ioan Micu pentru suportul acordat în tot acest timp, cât și pentru atitudinea deschisă și spiritul mereu tânăr de care dă dovadă!

Salutări totodată grupului de b-boy B.LMNT (Ren, Bogdan, Noris, Boci, Rol, Tamas) pentru suportul și prietenia lor.

GRAFFORMERS la Şuncuiuş Festival 2013

În perioada 1-6 mai 2013, pe platoul din faţa peşterii Ungurul Mare, din comuna Şuncuiuş, județul Bihor, se desfăşoară deja tradiţionalul festival de muzică electronică. Şuncuiuş Festival 2013 – singurul festival de muzică electronică din judeţul Bihor, adună pentru 5 nopţi de distracţie participanţi din judeţele limitrofe, cât şi din ţara vecină Ungaria.

Pentru ediţia festivalului de anul acesta, organizatorii s-au gândit să decoreze partea exterioară a barului cu graffiti rezultând astfel colaborarea cu GRAFFORMERS. KESHER 121 a răspuns invitaţiei prin elaborarea unui design la faţa locului ce reprezintă denumirea evenimentului şi care conţine elemente din cadrul natural al zonei (apă, rocă, lemn etc).

Şi nu uitaţi că vineri seara, 3 mai 2013, de la 19:00, DJ Klaus EB va da startul distracţiei cu un set compus din electro funk, jazzy hip-hop, boom bap, nu funk, ghetto funk şi dubstep! Headline vineri: DJ Snow & MC Agent (Unusual Suspects).

[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/90074136″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /] Desfăşurătorul Şuncuiuş Festival 2013 pe zile îl găsiţi mai jos.

Ne vedem acolo! 😉

GRAFFORMERS la workshop de graffiti în cadrul “StudentFest 2013” Timişoara

StudentFest 2013 Timisoara - Graffiti & Street ArtStudentFest reprezintă alternativa la educaţia formală pe care sistemul a propus-o şi oferit-o timp de 22 ani tinerilor din România în scopul de a se exprima liber în spaţiul în care trăiesc. Şansa de a învăţa, de a comunica şi de a interacţiona cu oamenii au ajuns puncte de reper în domeniul artistic. Fiind un festival studenţesc, tot ceea ce se întâmplă aici este inovator, realizat doar de studenţi pentru studenţi. Faptul că timp de 21 de ani StudentFest a reuşit să atragă un public din ce în ce mai numeros, înseamnă că tinerii chiar au nevoie de un astfel de eveniment.

Tema StudentFest pentru 2013 este „PARADOX” – un semnal menit să atragă atenţia asupra contradicţiilor existente în societatea actuală. Se continuă aşadar ideea începută în 2012 cu: 7 zile intensive de workshop-uri şi training-uri închise şi 3 zile de expoziţii, concerte, happening-uri şi multe alte activităţi deschise publicului. Traineri specializaţi în arhitectură, arte plastice, dans, design vestimentar, fotografie, graffiti şi street art, literatură, publicitate şi teatru te vor ajuta să acumulezi cunoştinte sau să dobândeşti noi abilităţi în domeniul ales de tine. Nu trebuie să fii profesionist în vreun domeniu, trebuie doar să îţi doreşti să participi!

Pe tot cuprinsul desfăşurării festivalului, din 11 până pe 20 aprilie 2013, doi dintre membrii GRAFFORMERS vor voluntaria în cadrul atelierului de graffiti şi street art. Alături de alţi artişti de nişă – dintre care SinBoy, Folkolor şi mai vechii prieteni timişoreni 380K (Karm şi Antik), orădenii ETAL 180 şi KESH 121 îşi vor aduce şi ei aportul la revitalizarea artei stradale timişorene.

Concert Chimie în Oradea – avanpremiera noului album “De la zei la cimpanzei”

Concert Chimie - avanpremiera albumului "De la zei la cimpanzei"
Cel de-al doilea album solo din discografia lui Chimie (Specii) se va intitula “De la zei la cimpanzei” şi urmează să fie lansat undeva la începutul lunii martie 2013. Este produs aproape în exclusivitate de gAZAh (alt membru şi producător Specii). “Poveşti despre noroc şi ghinion” este un prim single ce beneficiază şi de videoclip.

Fanii orădeni vor putea asculta în premieră piese de pe acest album în concertul ce va avea loc pe data de 15 februarie 2013, în club Blue Monday (str. Kogălniceanu nr. 3) unde Chimie va veni însoţit de DJ Al*bu.

Artiştii locali Saylas, Smec, Waxi, Echo precum şi trupa clujeană Udesta se vor ocupa de momentul de deschidere, iar setul “exerciţiilor de încălzire”, precum şi petrecerea de după vor fi asigurate de către DJ Klaus EB (GRAFFORMERS).

Preview Chimie – Poveşti despre noroc şi ghinion

Saylas – Nu uita muzica (cu Smec şi DJ Klaus EB)

Ianuarie 2013 prezintă un început promiţător pentru scena muzicală a Hip Hop-ului orădean! Acum câteva ore, Saylas anunţa pe contul personal Facebook lansarea noului single “Nu uita muzica”. Piesa va fi inclusă pe primul său album, intitulat cel mai probabil “Cine” şi beneficiază de un videoclip aflat sub regia lui Ben Pipa. La completarea sentimentului pe care piesa şi implicit muzica îl poate dezvolta în rândul ascultătorilor, Saylas s-a gândit să-i aibă ca invitaţi pe Smec şi DJ Klaus EB (GRAFFORMERS) cât şi să insereze pe alocuri pasaje sonore din gândurile marelui dirijor şi compozitor român Sergiu Celibidache.

Una din secvenţele clipului materializează o mai veche activitate orădeană, în care tineri entuziaşti scoteau în parc casetofonul cu instrumentale, socializau şi dezvoltau cyphere şi battle-uri lirice. Aflată în plin avânt prin perioada 2005-2007, mişcarea VIP (Versuri Instant în Parcuri) i-a avut, printre alţii, ca organizatori sau simpli privitori pe Andrei L, DJ Klaus EB, Hard Knock, Trigga (Smoked Rhymez), Inkha D, ETAL 180, Guester 5, Marian Costea, Bego, Ale Rapgirl, Edison (Anobium Pertinax), Deni Fleim, Tamagotchi, Saylas, Rappy (CPR Productions), Racu’, Fatză, Rece (Bruiaj Mintal), Inculpatu’, OhhNo (OCR), Murale, Dacian Cameleon (eNFL), Alex Ardelean, Horea Sălăgean, OriginAll, M&C, RapPrezent etc.

VIP avea la bază principul lui Kool DJ Herc de acum 41 ani prin care acesta reunea MC-i, b-boy şi artişti graffiti la intersecţia Bd. Sedgwick şi Parcul Cedar din Bronx, New York, ajutat fiind de propriul sistem audio pe care pregătea la faţa locului fundaluri muzicale. Acestea urmăreau unirea părţilor instrumentale ale aceleiaşi piese, însă redate succesiv de pe două discuri de vinil diferite (break-uri), creându-se astfel bucle muzicale (loop-uri). Tehnica a fost ulterior cunoscută în lumea DJ-ilor sub denumirea “Merry-Go-Round”, cel mai des utilizată fiind în spectacolele cu şi despre b-boy (breakdanceri) unde se pune accent în special pe stilul şi mişcarea ritmică a acestora.