STYLE WARS – Movie Night part 1 – 17.05.2012 @ Moszkva Caffe

STYLE WARS - Movie night @ Moszkva Caffe Oradea - prima seara de film din cadrul proiectului URBALCe este URBAL?
Proiectul URBAL a fost initiat de Asociatia AIV alaturi de voluntari straini si locali, cu scopul de a descoperi valentele culturii urbane contemporane.
Conceptul a pornit de la cateva intrebari: Ce este cultura urbana? Cum se manifesta ea astazi si care a fost evolutia ei in timp? Care sunt modurile de manifestare ale culturii urbane – diferente vs. similaritati intre Romania si alte tari din Uniunea Europeana?
Astfel, prin URBAL, invitam comunitatea oradeana la o incursiune in propriul spatiu urban, la o analiza a modurilor de manifestare cultural artistice din orasul nostru.
Pe parcursul acestei veri vom descoperi impreuna arta stradala, teatrul experimental, precum si ateliere sau expozitii de fotografie.

Seara de film
Considerata ca fiind prima incursiune in descrierea unor elemente din contextul urban contemporan, seara de film se va desfasura pe parcursul a 4 editii si va demara prin STYLE WARS. Acesta este considerat cel mai important film documentar al unei culturi urbane fondate in New York-ul sfarsitului anilor ’70 sau ceea ce cunoastem azi sub denumirea generica de “Hip Hop”. Prin esenta lui, filmul prezinta epoca de aur a creativitatii unor tineri aflati in criza sociala si economica din anii ’80 a celui mai mare oras american.

Sunt redate scene din statiile si depourile de metrou newyorkeze – principalele locuri de petrecere a timpului liber ale celor care vedeau din metrouri/trenuri supraterane adevarate “panze artistice in miscare”. In contrast cu acestia, se mai prezinta atat ideile primarului Edward Koch, cat si ale reprezentantilor politiei locale si regiei de transport in comun. In acest timp DJ, B-Boy si MC domina orasul prin sunetele si miscarile lor acrobatice – acest fapt ducand la recunoasterea larga pe plan social si comercial a unor termeni precum “breakdance” sau “rap”.

Asadar, STYLE WARS nu numai ca prezinta, dar si confera un loc aparte acelor iscalitori de graffiti si b-boy in panteonul universal al pionierilor sau deschizatorilor de drumuri. A devenit in timp emblema clasica a culturii Hip Hop de pretutindeni, prin faptul ca prezinta lumii largi o viziune asupra acestei laturi urbane si sociale atat de controversate si totodata exploatate.

La finalul vizionarii filmului, o parte din artistii locali invitati – Sebastian Bosescu, ETAL 180 (GRAFFORMERS) si Andrei Simina (H2O) – vor invita publicul din sala la discutii pe aceste teme.

*GRAFFORMERS si H2O sunt emblemele sub care se regasesc mai multi artisti graffiti, b-boy, DJ si activisti Hip Hop oradeni. Principalul scop al acestora este de a pastra si distribui tinerelor generatii elementele din cadrul original al formarii culturii Hip Hop universale.

INTRAREA LIBERA de la orele 19:00!

Organizatori:
AIV – Asociatia ACTIUNE IN VOLUNTARIAT
GRAFFORMERS Oradea
H2O

Partener:
Moszkva Kávézó

Comandă specială GRAFFORMERS în cadrul celei de-a IX-a ediţii „Expo Mariage“ 2012

Printre participanţii din acest an la evenimentul „Expo Mariage“, organizat în intervalul 17/19 februarie 2012 la Sala Sporturilor „Antonio Alexe“ din Oradea, s-au numărat şi prietenii noştri: Marius, de la florăria Florius Art respectiv Valerian şi Speranza de la Creative Studio.

Pentru ediţia din 2012, ei s-au gândit să ofere ochiului privitor un cadru diferit faţă de ediţiile precedente la care standurile lor au fost prezente. În acest context, la realizarea lucrării de fundal de aproximativ 6 metri lăţime, membrii Grafformers au recurs la o combinaţie de tehnici şi stiluri precum:

  • graffiti (tipic modului lor de exprimare aristică prin manipularea spray-urilor de vopsea);
  • secession / art nouveau (predominante asupra arhitecturii centrului oraşului de pe Crişul Repede datorită influenţelor austro-ungare).

Câteva imagini din cadrul Expo Mariage 2012 puteţi vedea în galeria foto dedicată ori în presa locală Crişana respectiv Bihon.

„Expo Mariage“ este un eveniment la care participă anual firme din România şi din străinătate, din domenii dedicate şi adiacente mirilor: invitaţii de nuntă, decoraţiuni interioare, săli de nunţi, modă, bijuterii, foto-video, sonorizare, frumuseţe, coafură, machiaj, buchete de flori, divertisment etc.